”Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce” (HAYDN), la Sala Radio!

0

În Săptămâna Patimilor, marţi, 23 aprilie (19.00), VOCES – cvartetul de coarde cu cea mai lungă tradiţie în România, parte a Orchestrelor şi Corurilor Radio, vă invită să ascultați la Sala Radio una dintre cele mai emoționante lucrări legate de sărbătoarea Paștelui: Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce, ce poartă semnătura lui HAYDN, celebrul compozitor austriac.
Ansamblul a aniversat în 2013 patruzeci de ani de activitate şi reuneşte astăzi patru muzicieni de valoare: Bujor Prelipcean – vioara I, Vlad Hrubaru – vioara a II-a, Constantin Stanciu – violă şi Dan Prelipcean – violoncel.

Plecând de la citate din cele 4 evanghelii, ca „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac” sau „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez Spiritul”, HAYDN, un geniu al perfecţiunii în muzica clasică, a compus în 1786 o lucrare comandată pentru Vinerea Mare, de către catedrala din Cadiz (Spania).

În 1973, absolvenţi ai Conservatorului “George Enescu” din Iaşi au început frumoasa poveste a Cvartetului VOCES, formaţia impunându-se imediat prin valoarea sa. Membrii ansamblului au urmat studii de specializare în ţară cu W.G. Berger şi peste hotare, în Israel, Italia, Ungaria, Germania. Premii prestigioase au confirmat nivelul artistic înalt al formaţiei muzicale: Colmar-Franţa (1974), Bordeaux-Franţa (1976), ”Karl Klinger” Hanovra-Germania (1979). Repertoriul deosebit de vast al Cvartetului Voces reuneşte integrale clasice, romantice, opusuri româneşti şi universale ale compozitorilor secolului XX şi creaţii recente.
Cvartetul este adesea prezent la festivalurile de la Bratislava, Torino, Siena, Salzburg, Salonic, Istanbul, Bucureşti, Bayreuth etc. Cvartetul a fost distins cu Premiul Criticii Muzicale în anul 1997. Membrii săi susţin şi o importantă activitate didactică în cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, fiind şi profesori de onoare ai Academiei de Muzică din Cluj.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.