Lansările de vară ale Editurii Meteor Press la Bookfest 2018

0

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2018 îşi va deschide porţile miercuri, 30 mai. Editura Meteor Press vă aşteaptă la standul propriu din pavilionul C2 de la Romexpo cu cele mai noi şi mai incitante titluri din domeniile istorie, psihologie, religie, dezvoltare personală şi profesională, beletristică, cărţi pentru copii şi de educaţie, ghiduri turistice, gastronomie etc. Reducerile se vor situa între 30% şi 70%.

Vă invităm să luaţi parte la patru lansări de carte ale unor importante lucrări de istorie şi filosofie, care vă vor face cu siguranţă curioşi şi dornici să le citiţi:

Joi, 31 mai 2018 –  Ora 17.00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului:

“Grădina speranţei” de Diane Ackerman, în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu, este o poveste adevărată despre curaj, pasiune, dăruire şi jertfă, într-un total contrast cu barbaria războiului.

Invitaţi:
– Aurel Vainer, Preşedinte la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România; deputat în
Parlamentul României;
– Liviu Beris, Preşedintele Asociaţiei Evreilor din România, Victime ale Holocaustului;
– Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;
– Bedros Horasangian – analist politic.

Joi, 31 mai 2018 – Ora 18,00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului în prezenţa autorului

“Un Hohenzollern în România: Carol I” de Ion Bulei aduce la lumină noi documente care-l au în centrul lor pe cel mai important dintre regii noştri, pe Carol I, creatorul unei dinastii în România şi întemeietorul unei civilizaţii moderne într-un spirit occidental, al unei culturi româneşti capabile să producă valori autentice.

Invitaţi:
– Ion Bulei, Prof. univ. catedra de Istorie a Universităţii din Bucureşti;
– Ioan Scurtu, Prof. univ. catedra de Istorie a Universităţii din Bucureşti;
– Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;
– Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;
– Bedros Horasangian, analist politic.

Vineri, 1 iunie 2018 – Ora 17,00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului în prezenţa autorului

“După globalizare”, de Andrei Marga, prezintă o analiză a efectelor globalizării care nu s-au oprit doar la economie, ci au cuprins tot mai multe sfere din viaţa socială şi individuală. Domeniile ştiinţelor pe care acest fenomen le atinge sunt vaste, lucrarea dorindu-se a integra înţelegerii noastre mecanismele lui de manifestare şi influenţare a existenţei de zi cu zi.

Invitaţi:
– Andrei Marga, Profesor univ., politolog;
– Ilie Şerbănescu, economist, Ministrul Reformei, Preşedintele Consiliului pentru Reformă în
guvernul Victor Ciorbea 1997-1998, analist politic;
– Sorin Roşca Stănescu, jurnalist;
– Dan Mihai Bârliba, Profesor doctor, Ambasador;
– Bedros Horasangian, analist politic.

Vineri, 1 iunie 2018 – Ora 18,00 – la standul Editurii Meteor Press – lansarea volumului:

“Hoţul de artă al lui Hitler” de Susan Ronald, în traducerea Ioanei Bârzeanu, ne relevă viclenia, lăcomia şi ipocrizia cu care complicii lui Hitler s-au îmbogăţit după pofta inimii de pe urma suferinţei umane, jefuind colecţii de artă ale muzeelor Europei şi ale evreilor şi alimentând prin vânzările de “artă degenerată” maşinăria de război nazistă.

Invitaţi:

– Felicia Waldman, Prof. coord. Centrul de Studii Ebraice, Universitatea Bucureşti;
– Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;
– Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;
– Bedros Horasangian, analist politic.

Parteneri media: Historia, Observator cultural, Magazin istoric, Filme-carti.ro, Ziare.com, Liternet, Cititorul.com, 4 arte.ro, PrWave, Semne Bune şi Agentia de Carte.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.