Certificat ISO 14001 de la certificareiso.ro pentru un mediu sanatos

0

Curatenia este garantul unei vieti mai bune si sanatoase. Oriunde ne-am afla, daca acolo este dezordine si mizerie, pofta de munca scade simtitor. Tocmai de aceea oamenii de stiinta recomanda sa facem mai intai curatenie la locul de munca si acasa si dupa aceea sa incepem sa lucram.

Daca la domiciliu si la serviciu intretinem fiecare ordinea cum putem, asumandu-ne consecintele in cazul in care suntem delasatori, fata de mediu avem o responsabilitate maxima, fiindca mediu apartine tuturor celor care traiesc in acest moment pe pamant, dar si celor care vor trai peste cativa ani sau peste mii de ani.

Locuintele noastre si locurile de munca sunt racordate la mediu. Din natura luam: aerul, apa, lumina, plantele cu care ne hranim.

Activitatea noastra din ultima vreme reprezentat un atac direct asupra mediului. In apele curgatoare, dar si in cele din sol deversam resturi menajere, substante toxice, otrava. De ca apa din fantanile oamenilor de la tara nu mai este potabila? Din cauza nitratilor care ajung in ea, din cauza canalizarii improvizate. Cate noxe nu indreptm noi catre atmosfera! Mai inti sunt cele provenite dela milioanele de masini ce circula infernal, apoi fumurile fabricilor si cele provenite de la arderea deseurilor toxice sau menajere. Isi fac oamenii curatenie in gradini sau in magazii, cartoanele, frunzele uscate sunt arse in aer liber. Cutiile care nu ne mai sunt de folos pot ajunge la reciclare, in timp ce frunzele se transforma intr-un excelent ingrasamant natural prin putrezire.

Dar atentatul asupra mediului continua cu risipa. Se sparg conducte cu apa tratata, potabila si pana vin specialistii sa repare se risipesc sute sau mii de litri. Uitam becurile aprinse in toata casa pana la orele 10-11, nerealizand ca tot apa se risipeste, cand consumam energie in exces.

Fiecare la locul de munca ar trebui sa luam atitudine sa avem un mediu curat 100%, dar managerul coordoneaza intregul comportament etic fata de natura. Daca el dispune arderea gunoaielor in aer liber, aceasta va devani o practica obisnuita, fiindu-i dificil salariatului sa i se opuna.

Pretul unui comportament inadecvat fata de mediu este urias. In afara amenzilor pe care le poate primi de la autoritati, firma sau institutia respectiva va fi marginalizata de catre ceilalti antreprenori si de catre partenerii de afaceri. Poluatorii sunt urati si penalizati de catre cei din jurul lor, de aceea managerii trebuie sa investeasca neintarziat in certificat ISO 14001 de la certificareiso.ro care este un document important, dar si o modalitate de a schimba mentalitatii.

Prezenta certificarii ISO reprezinta certitudinea ca impactul pe care il are activitatea firmei supra mediului este diminuat considerabil, prin investitii. Se pot cumpara filtre de aer, separatoare de grasimi si se pot pune la punct spatii de ardere a deseurilor. Poluarea poate fi tinuta sub control. In afara acestui avantaj, certificarea respectiva da dreptul la inscrierea la licitatii publice si la obtinerea succesului afacerii.

Firmele seriose isi doresc parteneriate cu firme care nu polueaza si care pot demonstra cest lucru in orice moment in mod oficial. Aceasta certificare este forma oficiala prin care se recunoaste comportamentul etic fata de natura.

Se obtine greu un astfel de certificat? Pasii sunt usori, iar informatiile se pot lua de pe site-ul firmei Certificareiso.ro sau de la specialistii acesteia, la solicitarea consultantei. Pana la sfarsitul acestei luni preturile la toate certificarile sunt cu 50% mai mici. Un manager care isi doreste aceasta certificare parcurge urmatoarele etape:

1. Solicita oferta si consultanta, daca nu stie ce alta certificare sa solicite ca sa o completeze pe cea de mediu. Daca pretul acestora s-a injumatatit este timpul sa se aleaga doua-trei pentru a demonstra implementarea calitatii la firma aceea.

Se pot citi de pe site toate avantajele pe care le aduce fiecare tip de certificare iso, dar specialistii raspund si la intrebarile suplimentare ale clientilor.

2. Solicitantii certificarii pun la dispozitia firmei emitente toate documentele cerute. Certificareiso.ro intocmeste documentatia pentru eliberarea acestor documente pretioase.

3. In cel mai scurt timp, certificarile sunt emise si inmanate solicitantilor.

Multe dintre aceste trei etape se rezolva de la distanta, fara ca solicitantul certificarii sa se deplaseze si sa piarda timp pretios. Existenta unei pagini online a firmei Certificareiso.ro inseamna obtinerea facila a oricarui document care atesta cultura calitatii. Internetul a simplificat multe proceduri si ne ajuta sa progresam.

De asemenea pe site-ul multor agenti economici am vazut certificarile Iso care atesta grija maxima fata de mediu. Stiu oameni responsabili care aleg cu grija unitatile in care se cazeaza, orientandu-se dupa numarul si tipul certificarilor pe care le poseda.

La randul meu am mai multa siguranta, cand pot vedea la receptie aceste documente expuse privirii vizitatorilor ca acestia sa inteleaga ca totul va fi bine.

In multe hoteluri care se respecta am gasit la baie mesaje care ma indemnau sa ma port eco in acel hotel, dar si cand ajund acasa.

De asemenea, am remarcat faptul ca samponul si sapunul erau suficiente, dar nu se facea risipa de ele ca in alte parti, iar langa prosoape am descoperit cu placere mesajul: “Nu exagerati nici cu folosirea cosmeticelor, nici cu murdarirea prosoapelor, fiindca avem nevoie de ape curata!”

Ma bucur ca exista oameni care au luat initiativa sa pastram si mediul curat, nu sa avem curatenie numai acasa si la locul de munca. Inca nu este tarziu sa reparam ceea ce am stricat si sa construim impreuna viitorul.

Comandati certificari si haideti sa avem grija impreuna de apa, aer si sol!

Trebuie sa ne unim fortele ca lumea in care traim sa fie mai buna si mai sigura!

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.