Scrisoare catre Oameni
(Atentie! A nu se citi de catre cei care stiu ca nu se incadreaza in categoria mentionata! Poate dauna!)
Dragii mei,
Va rog sa aveti rabdarea sa cititi aceasta scrisoare, este o poveste despre un final fericit al unei intamplari nefericite. Este vorba despre o catelusa care a fost luata de la un adapost si care acum primeste si daruieste dragoste in sanul unei familii, datorita unor suflete mari. Mai este vorba si despre alte cateluse si catelusi care ar putea avea aceeasi soarta, daca….
Un context: Sunteti de acord ca suntem toti constienti de problema cainilor maidanezi, toti am vrea sa se rezolve, ne e mila de ei, dar totusi ne infioram la gandul ca noi sau copiii nostri putem fi atacati de haitele de pe strazi. Discutam intre noi, plangem cand ii vedem chinuiti, dar plangem si cand vedem copiii muscati, ne situam intr-o tabara sau alta, ne certam aducand argumente pro si contra, cand de fapt solutia ar fi atat de clara daca toti ne-am aminti ca suntem Oameni si ne-am simti Oameni. Este clar ca din partea autoritatilor nu putem astepta nimic bun, ne-au dovedit-o de atatea ori, incat ni se face teama numai la gandul ca rezolvarea este in mainile lor. Este clar si faptul ca noi ca intreg, ca natie, ca societate, am esuat, suntem din ce in ce mai saraci in valori si principii, asadar ceea ce ne-a ramas de facut este in puterea noastra ca indivizi, este momentul sa ne intrebam fiecare pe sine: oare ce pot face Eu? Cum pot Eu sa contribui? Cum pot Eu sa fac lucrurile sa se schimbe? Cum pot Eu sa fac lucrurile sa se intample in sensul bun?
O poveste….
A fost odata….” o catelusa care statea in fata blocului, abandonata de un “om”. Intr-o zi au venit hingherii la sesizarea unui vecin si au luat-o. A doua zi am plecat impreuna cu un altfel de vecin in cautarea ei, la adapost. Era plina de noroi, abia am recunoscut-o. La insistentele noastre medicul i-a intocmit formele, am adus-o acasa, am spalat-o; sunt conditii de bloc, sta in casa, dar este dusa si afara, se joaca cu copiii, care o cunosc déjà, il insoteste pe sotul meu in parc, la locul amenajat pentru pensionarii pasionati de sah, unde e indragita, rasfatata si …indopata cu bunatati”. Aceasta este povestea Bellei, povestita de Gabriela Olaru, Ploiesti, profesoara, actual pensionara, pe care, daca nu sunteti convinsi inca si vreti sa va ajute cu un sfat sau o parere, o gasiti la 0244536191, i-ar face placere.
Si un mesaj….
Deschideti-va ochii si lasati-va inima sa va conduca la o decizie buna si inteleapta, gasind la randul vostru un suflet care sa va fie alaturi. Cel putin incercati sa va imaginati cum ar fi sa aveti langa Dumneavoastra un prieten adevarat, care sa va fie in permanenta alaturi, sa va bucure cu gingasia si caldura lui, neconditionate. Pe de alta parte, ganditi-va ca salvati un suflet de la chin sau pieire, ca practic dati viata, o viata frumoasa si plina de bucurii alaturi de Dumneavoastra.
Ideea acestei scrisori a fost spontana, ma gandesc acum si la persoanele care ar dori si sunt disponibile sa ia un caine alaturi, dar nu-si pot permite financiar. Vom incerca impreuna sa gasim o solutie, exista persoane care au disponibilitatea materiala si pot ajuta cu asigurarea hranei animalelor. Totul este sa gandim impreuna si sa incercam sa facem ceva; acesta poate fi numai un punct de pornire.
Daca ati citit pana aici va multumesc, deja este dovada ca inca suntem Oameni.
Magda, 0721270169
