Stagiunea de marți seara 2018-2019. 10 ediții!

0

De 10 ani, Stagiunea de marți seara și-a propus să revigoreze concertul/recitalul cameral și să aducă și mai mult în atenția publicului meloman minunata Sală mică din incinta Ateneului Român: un spațiu cald și discret, cu cele 100 de locuri ale sale, foarte potrivit sonorităților intime…

Prima noastră intenție a fost să oferim această scenă studenților români care studiază în srăinătate și care se remarcă printr-o activitate concertistică sau competițională, la nivel internațional. Privind înapoi, ne bucurăm să putem spune că, printre mulți alții, au fost oaspeți ai Stagiunii de marți seara violoncelistul Andrei Ioniță – premiul I la Concursul Internațional Ceaikowski/Moscova 2015 – , violonista Cristina Goicea- locul I în cadrul Michael Hill International Violin Competition-2017, organizat la Auckland în Noua Zeelandă și câștigătoarea concursului de vioară înscris în competiția Johannes Brahms, de la Pörtschach, Austria,ediția XX – , pianiștii Florian Mitrea – premiul III și premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări mozartiene la Concursul Internațional ARD Munchen/2014 și alte multe premii la Lagny-sur-Marne (Franţa), Premio Città di Imola (Italia), Santa Cecilia (Portugalia), Hamamatsu (Japonia), cele mai recente la Scottish International Piano Competition și International Music Competition Harbin (China) și prestigiosul Royal Overseas League, în martie 2018 – și Adela Liculescu – câștigătoare a International Beethoven Piano Competition Vienna (2013), Svetislav Stancic Piano Competition Zagreb (2014), Karlovac Piano Competition (2014), a concursului de pian organizat de Yamaha Music Foundation of Europe(2017) câștigătoarea concursului de pian înscris în competiția Johannes Brahms, de la Pörtschach, Austria/2017, a Concursului Brahms de la Detmold și a concursului Prix du Piano, desfășurat în februarie 2018, la Kursaal, în capitala elvețiană Berna – , cvartetul Arcadia – laureat al unor foarte importante competiții internaționale de muzică de cameră precum The 8th Osaka International Chamber Music Competition & Festa în 2014, Wigmore Hall London International String Quartet Competition în 2012, Almere International Chamber Music Competition în 2011 și International Chamber Music Competition Hamburg în 2009.

Ne menținem și pe mai departe în Stagiunea de marți seara 2018-2019 principala opțiune pentru tineri muzicieni români care studiază sau activează în străinătate și în recitalurile viitoare vor putea fi ascultați invitați din Zurich, Viena, Oslo, Republica Moldova, Amsterdam, Saarbrucken, Hanovra, Londra, Glasgow, Statele Unite ale Americii. De asemenea, vom avea câțiva câștigători de concursuri internaționale ca violonistul Vadim Perig /Kiev , violonistul Ștefa Aprodu, violoncelistul Cornelius Zirbo, pianistul Robert Creimerman, câștigătorii concursurilor Drumul spre celebritate, Concursul internațional de vioară “Cornelia Bronzetti,” Transilvanian International Piano Competition Brasov iulie 2018.

În stagiunea ce poartă numărul 10 am încercat să oferim un spațiu mai generos muzicii de cameră/formații instrumentale. Avem în program o seara de sextetet de coarde, o seară de trio și două seri de cvartete . Și în cazul altor recitaluri cu un anume instrument protagonist principal, muzicianul titular va avea invitați cu care va face muzică de cameră, în ansambluri de diferite componențe. Pentru majoritatea acestor programe, colaborăm cu Universitatea Națională de Muzică, București

Am dorit să deschidem stagiunea cu un program oferit de vocalista Irina Sârbu și colegii ei de trupă, intitulat George Gershwin și contemporanii săi pentru a marca cei 120 de ani ce se împlinesc în septembrie 2018 de la nașterea compozitorului american.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.