SALZBURG CAFE

1
Str. Brezoianu, nr. 19
Bucuresti
Tel: 021 312 07 14

Minunea asta de cafenea a avut ghinionul de a fi testata de toata echipa de la Cream. Intr-o dupa amiaza in care nu mergea net-ul neam, am decis sa mergem toti cu alai la o cafenea.
Minunea asta de cafenea a avut ghinionul de a fi testata de toata echipa de la Cream. Intr-o dupa amiaza in care nu mergea net-ul neam, am decis sa mergem toti cu alai la o cafenea. A iesti la zar fara prea multa discutie (pentru ca era in drum intr-un fel) Salzburg. Auzind numele te duci urgent cu gandul la fostul imperiu austro-ungar, la Mozart si la multe lucruri fine.
Intri in cafenea si parca te mai potoleshti: e obosita. Scaunele sunt mai mizerabile ca la metrou, tapiseria de culoare creme deschis neavand cum sa faca fatza unei perioade de nespalare care depasheste probabil mandatul actualului primar. Muzica e placuta, dar zgomotul instalatiei de aerisire o acopera pe jumatate.
Fata care ne-a servit era mai plictisita ca o morsa pe banchiza, desi servirea a fost in limite normale. Si ea nu era grasa chiar deloc, faza cu morsa se aplica doar temperamental. S-a enervat ea putin ca n-am priceput de la prima indicatie cum era cu aranjamentul prajiturilor in vitrina (fara de care nu primeai dulce nici daca erai bozgor sadea), dar pana la urma am dat-o la pace pe-un tiramisu care n-a fost rau deloc. Preturile sunt de centru al Bucurestilor, nejustificabile prin ambientul rufos chiar, si nici chiar a servirii, dar aplicabile calitatii produselor.
Recomandarea Cream: niste huse pentru scaunele ponosite, s-ar putea spala usor. Ah, si niste Magne B6 fetei care ne-a servit, pentru reglarea problemelor de nervozitate aparute din pricina problemelor lunare femeiesti!
Ar indulci mult situatia.

Share.

1 Comment

  1. defayard on

    Duminica 22 Aprilie ca sa fac o bucurie unor prietenisi ca sa imi satisfac curiozitatea am facut o invitatie si am pasit in 4 pragul Salzburgului.Prima impresie nu a fost rea fiind ceva mai deosebit fata de alte cafenele bucurestene pardosite, tapitate si capitonate in scandura de brad colorata in toate felurile. Chiar ma bucura ca voi lua loc intr-un fotoliu confortabil si voi savura o prajitura buna. Am fost condusi la nefumatori dar cand sa ma asez am vazut pe tapiteria fotoliului o mare pata de culoare maro care nu prea se asorta cu cremul deschis al acesteia. Fata(morsa de pe banchiza) m-a asigurat ca pata este uscata si ca ma pot aseza fara grija , dupa care a disparut pe o usa care ulterior am aflat ca ducea la toaleta pt toata lumea(clienti, personal si cine mai are nevoie). Eu m-am incapatanat si cu ajutorul unui prieten mi-am procurat un fotoliu fara pata dar cu manerele cam slinoase asa ca am preferat sa imi tin mainile in poala. Am consultat oferta de prajituri cu preturi intre 12-15 ron si pt ca singura denumire mai cunoscuta era tirasmu iar cea mai necunoscuta Napoleon am rugat-o pe fata care urma sa ne serveasca si care intre timp isi terminase treaba la toaleta sa ni le arate in vitrina frigorifica. Ne-am hotarat si in scurt timp am primit ce isi dorise fiecare. Ceea ce comandasem eu putea foarte usor sa se numeasca cremsnit cu glazura de fructe dar dupa gust era mai degraba pudding la plic in foietaj tot cu glazura de fructe iar denumirea din meniu mi s-a stres din memorie in urma celor ce aveau sa se intample.Nu prajitura mea avea insa sa fie eroina acelei seri ci specialitatea numita Napoleon pe care o comandase o doamna din grupul nostru. La un moment dat am observat ca aceasta se oprise din a manca prajitura si s-a ingalbenit la fatza. Am crezut ca i s-a facut rau si am intrebat-o ce problema are. Ne-a raspuns ca a gasit ceva in prajitura si la insistentele noastea a pus pe masa corpul delict.Dupa o lunga tacere, timp in care cu toti am analizat din priviri ceea ce prietena noastra nu reusise sa mestece, am cazut cu toti de acord ca este vorba de o bucata de UNGHIE in toata maretia ei exact asa cum cade cand o tai cu unghiera. Si noua, celorlalti ni s-a taiat pofta de prajitura si am facut semn fetei care ne servise sa vina la masa. I-am aratat descoperirea noastra de care nu a fost deloc impresionata, a luat-o si a disparut cu ea fara sa spuna nimic. Ne asteptam sa apara ea sau altcineva cu o explicatie. Am incercat sa incropim un dialog intre noi, uitandu-ne la tablourile de pe pereti care il reprezentau pe Mozart mai mic sau mai mare ca batran n-a ajuns. Se spune ca a fost otravit. Oare tot cu o prajitura?. Dupa circa jumatate de ora m-am dus sa caut pe cineva din personalul cafenelei care sa imi poata da o explicatie la cele intamplate. Am afla ca nu erau decat ele, cele doua fete care serveau si ca prajiturile proveneau nu din vreun laborator propriu unde isi arata maiestria un cofetar austro sau macar ungar ci de la un restaurant cu specific romanesc pe nume Vatra aflat tot pe Brezoianu cateva case mai sus apartinand aceleiasi
    etele de gastronomie. Pentru mine a devenit totul clar. In bucataria restaurantului Vatra, pana fierbeau sarmalele cineva isi taia unghiile si mai facea cate o prajitura. Am insistat sa fie contactata patroana restaurantului cu cofetarie sau cofetariei cu restaurant care a fost surprinsa de descoperirea noastra si a incercat sa dea vina ba pe faina, ba pe zahar, ba pe alte ingrediente care ar fi continut corpul delict. Ne-a facut o mare favoare si ne-a spus ca nu trebuie sa platim prajiturile pe care de fapt nici nu le mancasem.Ne-am intrebat cu toti cum o fi igiena in bucataria restaurantului unde se faceau aceste prajituri si daca nu cumva au pe acolo si vreun salon de manichiura-pedichiura.Daca am sti ce se petrece in spatele fatadelor unor localuri care se vor de lux, adica in bucatariile si spatiile unde se prepara meniurile care ni se pun pe masa probabil ca am incepe sa mancam numai acasa.

Leave A Reply