Proiectul Clasic e fantastic. Cum sa intelegem muzica – stagiunea numarul 8

0

Proiectul Clasic e fantastic. Cum sa intelegem muzica,

realizat in colaborare cu Filarmonica „George Enescu”, incepe o noua stagiune, cea cu numarul 8

 

9 programe, speram, interesante stau pe lista stagiunii 2017-2018, cea cu numarul 8, pe care Asociatia Clasic e fantastic o realizeaza in colaborare cu Filarmonica „George Enescu” din Bucuresti. Concertele au o frecventa lunara si ele invita publicul tanar in Sala mare a minunatei cladiri, emblema pentru tara noastra, Ateneul Roman. Stagiunea este deschisa, prin traditie, de Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea” dirijata de Andrei Iliescu. in luna noiembrie vom avea oaspeti din Arad, membrii formatiei de muzica medievala Lupus Dacus care, imbracati in costume traditionale si cantand pe instrumente vechi, ne vor purta intr-o lume de poveste. De anul 2017 ne vom desparti in decembrie, printr-un frumos program „de sarbatori” ce ne va fi oferit de Orchestra Colegiului National de Arte „Dinu Lipatti” din Bucuresti, dirijori Nicolae si Andrei Racu.

Primul concert din anul 2018 va fi sustinut de cei mai tineri artisti propusi de Fundatia „Remember Enescu” intr-un program deosebit de placut intitulat Șlagarele muzicii de camera. in februarie, din nou alaturi de Orchestra Colegiului National de Arte “Dinu Lipatti”. Ne vom bucura de un concert simfonic aniversar: Nicolae Racu -50 de ani de activitate. Luna martie va aduce o atat de asteptata noua Lectie de jazz cu Irina Sarbu Band iar in aprilie, formatia Bucharest Winds ne va spune o poveste muzicala : Frumoasa din padurea adormita. Speram ca in luna mai sa putem face o…calatorie muzicala in Indonezia iar luna iunie va incheia stagiunea cu Rossini si povestea lui Wilhelm Tell, spectacol muzical realizat in colaborare si cu Teatrul Odeon din Bucuresti.

 

Asa arata planurile proiectuluii Clasic e fantastic. Cum sa intelegem muzica, la inceput de stagiune. Speram ca, salile sa fie din nou pline si promitem ca, atunci cand este posibil, sa programam cate doua concerte in aceeasi zi de duminica, de la 10 si de la 12.30. Dar, deocamdata, ne bucuram sa va invitam la primul nostru concert Șlagarele muzicii simfonice (II)

 

Duminica, 15 octombrie 2017, ora 11, Ateneul Roman

Concert simfonic. Șlagarele muzicii simfonice (2)

Orchestra inginerilor « Petru Ghenghea »

Dirijor – Andrei Iliescu

 

    Mozart : Uvertura la opera Nunta lui Figaro

    Rossini : Uvertura la opera Barbierul din Sevilia

    Barbierul din Sevilia de Rossini : Aria Una voce poco fa

    Solista: Madalina Stan

    Beethoven: Simfonia nr. 5 , partea I

    Beethoven: Concertul nr. 5 pentru pian si orchestra, “Imperialul” partea I

    Solista: Andra Demidov

 

Comenteaza: Cristina Sarbu 

Share.

Leave A Reply