Insolventa ca pasarea Phoenix

0

Recesiunea economica a schimbat la 180º vectorul unor piete in acensiune, tot mai multe firme intrand in insolventa. Previziuni pesimiste in urma cu 2-3 ani devin acum tinte aproape irealizabile. Clientii indelung curtati ai bancilor se transforma in debitori, in momentul in care platile si incasarile nu mai intra in balanta.

Cum pot prelungi termenele scadente ale platilor pe care le am de facut? Cum pot recupera datorii pentru a efectua alte plati? Cum pot evita executarile silite? Ce pot face pentru a-mi creste sansele de redresare? Cum pot evita falimentul? Care sunt parghiile juridice care ma pot proteja in fata creditorilor mei? Ma mai pot proteja resursele de care dispun in fata creditorilor? Este mai bine sa recurg la mediere, arbitraj sau e bine sa incep procedurile de insolventa? Cum imi poate afecta cifra de afaceri sau cota actiunilor pe bursa anuntul privind declansarea procedurilor de insolventa? Imi ofera concordatul preventiv protectie in fata creditorilor?

Toate acestea sunt intrebari pe care nu si le punea nimeni cu ceva timp in urma. Un studiu Coface releva faptul ca, in prima parte a acestui an, numarul firmelor intrate in insolventa aproape ca s-a dublat fata de perioada similara din 2009, urmand sa depaseasca cel mai probabil 30.000 pana la sfarsitul anului. Deocamdata, insa, peste 20.000 de dosare de insolventa se afla pe rol, in timp ce companii precum Flanco International sau Leonardo se pare ca au reusit sa evite falimentul si sa isi relanseze afacerile.

Companiile se confrunta cu scaderi ale vanzarilor pe fondul unei lungi perioade dificile din punct de vedere economic si vor deveni incapabile de a absorbi socuri prelungite si de a gestiona noua realitate economica, marindu-se astfel numarul de incidente de plati, ulterior de insolvente. Este de asteptat ca numarul falimentelor sa creasca pana la sfarsitul anului, 2010 putand aduce un maxim istoric al numarului de companii iesite din piata.

In acest context, WORLD TRADE CENTER si Think Creative organizeaza pe 30 septembrie 2010 conferinta InSOLVENTAsolutii financiare, solutii juridice. Aceasta este menita sa le ofere antreprenorilor – dar si managerilor sau responsabililor din departamente financiare sau juridice – posibilitatea de a se intalni cu specialisti reputati din domeniul juridic si financiar, cu reprezentanti ai unor case de avocatura de renume, pentru a evalua cele mai bune oportunitati pe care legea le ofera in depasirea unor perioade dificile din activitatea companiei lor.

Evenimentul are loc in parteneriat cu casa de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu si Camera Auditorilor Financiari din Romania, cu sprijinul Editurii Beck.

Share.

Leave A Reply